Actualizat aprilie 10th, 2025 12:02 PM
mai 22, 2019 Adrian Popa Actualitate 0 1883 vizualizari
Luni, 20 mai, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.
Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic la început de săptămână, au fost aplicate 108 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 36.365 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut șapte permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute cinci certificate de înmatriculare, au fost constatate patru infracțiuni și șase tamponări.
62 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 19 pietoni au fost sancționați pentru traversări neregulamentare, 12 participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, au fost sancționați trei bicicliști, iar 12 sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
Luni, 20 mai, la ora 16.37, pe D.N. 76, în localitatea bihoreană Cărpinet, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier au depistat în trafic un tânăr de 24 ani, din comuna Iancu Jianu, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 132 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h.
De asemenea, luni, 20 mai, la ora 18.40, pe Bulevardul Ștefan cel Mare din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Oradea au depistat în trafic un bărbat de 26 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 105 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h.
Conducătorilor auto care au depăşit limitele legale de viteză cu peste 50 de km/h au fost sancţionați contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.
ATENŢIE!
– Neadaptarea vitezei la condiţiile de drum reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de evenimente rutiere!
– Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic!
*
Cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului
Luni, 20 mai a.c., la ora 16.12, pe D.N. 19/B, în afara localități bihorene Abram, polițiștii rutieri din Marghita au depistat în trafic un bărbat de 67 de ani, din municipiul Marghita, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului autoturismului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și în cauză a fost întocmit dosar penal.
*
Mădăras / La volan, fără permis
Luni, 20 mai a.c., la ora 18.00, pe D.N. 79, în localitatea bihoreană Mădăras, polițiștii Secției nr.9 de Poliție Rurală Cefa au depistat în trafic un bărbat de 41 de ani, din municipiul Salonta, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Secției nr. 9 de Poliție Rurală Cefa.
*
RECOMANDĂRI PREVENTIVE
ADRESATE CONDUCĂTORILOR AUTO:
Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
– Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
– Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă, ninsoare sau ceaţă densă!
– Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;
– Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.
– Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!
– Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule!
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 10, 2025 0
apr. 10, 2025 0
apr. 10, 2025 0
apr. 10, 2025 0