Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 21, 2022 Adrian Popa Actualitate 0 1316 vizualizari
Zilnic, în această perioadă, la nivelul județului Bihor se produc incendii generate de acțiuni de ardere a vegetației uscate, desfășurate de cetățeni în scopul igienizării terenurilor și pregătirii acestora pentru lucrările agricole de primăvară, evenimente care pun în pericol gospodării, păduri și livezi.
Astfel, duminică, 20 martie a.c., pe teritoriul județului Bihor s-au produs 10 incendii de vegetație uscată care s-au manifestat la terenuri și pășuni comunale pe o suprafață totală de peste 30 de hectare, afectând și 20 de pomi fructiferi, evenimente survenite în localitățile Urvind, Aștileu, Aușeu, Șilindru (comuna Șimian), Otomani (comuna Sălacea) Țigănești de Criș (comuna Brusturi), Săldăbagiu de Munte (comuna Paleu), Varviz (comuna Popești) și Abrămuț.
Pentru localizarea și lichidarea incendiilor au acționat echipajele de pompieri militari din cadrul Stației de Pompieri Aleșd, Stației de Pompieri Valea lui Mihai, Detașamentului 2 de Pompieri Oradea și Detașamentului de Pompieri Marghita, care au reușit să împiedice propagarea flăcărilor la gospodării și la păduri, acolo unde a existat acest risc. La cinci dintre misiunile de stingere a incendiilor produse duminică, au acționat și membrii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Aștileu, Șimian, Sălacea, Brusturi și Popești.
Cauză probabilă de producere a acestor evenimente a constituit-o utilizarea focului deschis în spații deschise, cetățenii efectuând igienizarea terenurilor prin arderea vegetației uscate, fără a respecta normele de apărare împotriva incendiilor.
Subliniem, încă o dată, faptul că incendiile de vegetaţie uscată se pot propaga la locuinţe, anexe gospodăreşti, depozite de furaje, păduri etc., periclitând viața oamenilor și provocând daune materiale.
De asemenea, reamintim bihorenilor că arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, iar în cazul realizării igienizării terenurilor prin ardere, este obligatorie obţinerea acceptului de la Agenţia pentru Protecţia Mediului și a permisului de lucru cu focul, impunându-se totodată, respectarea cu strictețe a măsurilor și regulilor de apărare împotriva incendiilor.
Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:
– condiţii meteorologice fără vânt;
– colectarea în grămezi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
– curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri;
– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
– asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
– supravegherea permanentă a arderii;
– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
– interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.
Arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:
a) condiţii meteorologice fără vânt;
b) parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum zece hectare, prin fâşii arate;
c) izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
d) desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
e) asigurarea, până la finalizarea arderii, a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
f) asigurarea, pentru suprafeţe de ardere mai mici de cinci hectare, a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;
g) asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de cinci hectare, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire.
Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei, conform HGR nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, următoarele fapte:
– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi;
– amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi.
Inacţiunea persoanelor fizice şi juridice aflate în apropierea incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi fâneţe şi care nu intervin imediat cu mijloacele de care dispun pentru limitarea şi stingerea acestora se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei, H.G. nr. 537/2007 privind stabilirea sancţiunilor în domeniul apărării împotriva incendiilor.
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 08, 2024 0
oct. 28, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0