Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 24, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 2263 vizualizari
Grație unei selecții de proiecte inițiată de Fundația Comunitară Oradea, un (prim) grup de 10 imobile importante din centrul istoric al Municipiului nostru vor deveni și mai atractive pentru turiștii care utilizează telefoane inteligente în drumurile lor. Ana Miruna Turc și Mona Stănescu sunt cele două tinere studente care au depus acest proiect util prin care, de fapt, Oradea se poate și promova. Ajutate de un „tutore” (obligatoriu pentru acceptarea proiectului pentru finanțare), deputatul Cseke Attila, și beneficiind de sprijin din partea mai multor instituții (Direcția Județeană pentru Cultură, Fundația pentru Protejarea Monumentelor Istorice din Oradea și Arhitectul-șef al Municipiului Oradea) și a unor specialiști precum istoricul Peter Zoltan, arhitectul Emodi Tamas și fotograful Ovidiu Pop, Miruna și Mona au realizat un site.
Această platformă online este cea care se activează în momentul în care cineva scanează codul QR al unei clădiri prevăzute cu așa ceva. Smartphone-ul preia informațiile stocate în codul cu aspect de labirint și se conectează automat la website (www.oradeaqr.ro), pe care există o serie de informații suplimentare și fotografii despre monumentul cu pricina. Datele sunt disponibile în limbile română, maghiară, germană, franceză și engleză. Potrivit inițiatoarelor proiectului, intenția este ca, pe viitor, pe site să apară și puncte de interes local pentru turiștii din zonă: cafenele, baruri, hoteluri, mall-uri etc. De asemenea, în funcție de eventuale disponibilități financiare de la viitori sponsori, proiectul codurilor QR ar putea fi extins și în alte orașe.
Invitată să ia cuvântul la ceremonia de dezvelire a primei plăcuțe de monument istoric „tuningat” cu codul QR, Angela Lupșea (director al Fundației pentru Protejarea Monumentelor Istorice) a lăudat inițiativa fetelor care au propus acest proiect. Lupșea a dezvăluit că ideea celor două a venit ca o mănușă intențiilor Primăriei de a schimba actualele plăcuțe de identificare a monumentelor. Deci nu numai că acestea au fost înnoite, dar pe cele 10 aparținând imobilelor cuprinse în proiectul finanțat prin Fundația Comunitară Oradea apar de acum și codurile QR care își așteaptă „clienții”.
Prezent la evenimentul din foaierul Teatrului Regina Maria (prima clădire înzestrată cu noul tip de placă), deputatul Cseke Attila a precizat că a acceptat să contribuie cu bani la realizarea acestui proiect în primul rând pentru că crede în promovarea ideilor bune venite din partea generației tinere. De asemenea, fostul ministru al Sănătății spune că prin acest proiect promovarea Municipiului Oradea poate lua un avânt considerabil, mai ales că devenim al doilea oraș din România în care se implementează un astfel de sistem. „Nu suntem cu nimic mai prejos decât Sibiul”, crede Cseke referindu-se la urbea în care astfel de plăcuțe cu coduri QR există din 2013. De altfel, deputatul a avut plăcerea să dezvelească prima plăcuță – amplasată pe un colț destul de greu accesibil al clădirii Teatrului Regina Maria – împreună cu Angela Lupșea. Și tot Cseke Attila a demonstrat cu telefonul său că lucrurile funcționează: codul e valabil, iar portalul de legătură are toate informațiile promise. Urmează ca placa să fie mutată. Directorul Lupșea spune că aceasta va fi reamplasată într-un loc mai ușor accesibil pentru cei care vor să se folosească de codul QR.
Clădirile care în următoarele 2 săptămâni mai urmează să se îmbogățească cu asemenea plăci de identificare sunt: Primăria Oradea, Palatul Vulturul Negru, Biserica cu Lună, Biserica Sf. Ladislau, Catedrala Sf. Nicolae, Palatul Episcopal Greco-Catolic, Biserica Evanghelică Luterană de pe str. Tudor Vladimirescu, Biserica Reformată de pe str. Primăriei și Sinagoga Neologă de pe str. Independenței.
La momentul de azi au mai luat parte, printre alții, deputatul Florica Cherecheș, profesorul universitar Lia Pop, Cătălin Popa (de la Fundația Comunitară Oradea), dar și reprezentanți ai administrației locale. După dezvelirea și testarea plăcii de pe Teatru, invitații au avut parte de o degustare de vinuri Murfatlar.
[nggallery id=2297]
iul. 01, 2024 0
iun. 16, 2024 0
apr. 17, 2024 0
nov. 21, 2023 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0