Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 25, 2021 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 1438 vizualizari
Primele activități culturale comune ale Primăriei Oradea cu Consiliul Județean Bihor au fost stabilite pentru 1 Iunie, în cadrul unui calendar de evenimente realizat în baza protocolului stabilit între cele două instituții.
City-managerul Primăriei Oradea, Mihai Jurca, directorul Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (APTOR), Alexandru Chira, Șerban Borda, managerul interimar al Teatrului Regina Maria, Carmen Rus, managerul interimar al Filarmonicii de Stat Oradea și Czivikker Katalin, managerul au prezentat azi, 25 mai, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la sediul Consiliului Județean Bihor, detalii legate de noul protocol de colaborare pentru organizarea de evenimente culturale precum și detalii despre calendarul de evenimente și primul eveniment organizat în comun în data de 1 iunie.
„Așa cum am mai spus, protocolul dintre Primăria Oradea și Consiliul Județean are ca principal scop punerea în comun a unor resurse, a unor expertize și crearea unui calendar comun de evenimente. Azi, anunțăm primul pas pe care îl facem în această direcție și anume, calendarul comun de activități pentru data de 1 Iunie. Pentru această zi s-au stabilit două scenarii: dacă vremea va fi favorabilă, activitățile vor avea loc în curtea Muzeului Cetății Oradea, iar dacă timpul va fi ploios, activitățile se vor desfășura, în funcție de specificul lor, fie în sala Teatrului de Stat, fie la Sala Arcadia sau în Sala Filarmonicii”, a spus city-managerul Mihai Jurca.
Acesta a explicat apoi detaliile privind condițiile care trebuie îndeplinite în contextul pandemiei de Covid 19, pentru ca acest tip de evenimente să poată fi organizat.
Pentru că suntem încă într-o perioadă dificilă și trecem de la o etapă de restricții la una de relaxare, organizatorii evenimentului au analizat toate prevederile legislative. Astfel, în scenariul în care evenimentele vor avea loc în Cetatea Oradea, accesul se va putea face în limita a maximum 500 de persoane pe scaune, având acces doar persoanele adulte vaccinate, care pot prezenta un test PCR nu mai vechi de 72 de ore sau test antigen nu mai vechi de 24 de ore. Aceste cerințe sunt doar pentru persoanele majore, nu și pentru copii. Copiii cu vârsta între 5 și 18 ani pot participa la eveniment, conform ultimelor reglementări, cu mască de protecție. Accesul la spectacolele și concertele din Cetatea Oradea va fi gratuit, în timp ce spectacolele din sala mare a Teatrului Regina Maria se va realiza pe bază de bilet.
În situația în care vremea va fi nefavorabilă și evenimentele vor avea loc la teatru, se va respecta prevederea legală care spune că evenimentul poate avea loc în limita a 50% din capacitatea sălii.
„Pentru ca lucrurile să meargă repede, pentru a evita aglomerația și a reduce timpii de așteptare, vom încerca să verificăm calitatea de vaccinat a spectatorilor prin intermediul tabletei cu acces la platforma națională de vaccinare. Având în vedere contextul actual, toate aceste lucruri sunt elemente de noutate pe care încercăm să le gestionăm cât mai bine. Prin urmare, acest eveniment va fi și un exercițiu logistic, un antrenament pentru organizarea evenimentelor viitoare”, a spus city-managerul Mihai Jurca.
Calendarul evenimentelor organizate de 1 Iunie
10.00 – Teatrul Regina Maria – Dino şi Oraşul Bunelor Maniere, Curtea Interioară a Cetăţii
10.20 – Teatrul Regina Maria – Teaser Vrăjitorul din Oz, Curtea Interioară a Cetăţii
10.30 – Teatrul Szigligeti, Trupa Lilliput – Spectacol Baloane şi momente muzicale (4 piese cântate cu coregrafie), Curtea Interioară a Cetăţii
11.00 – Filarmonica de Stat Oradea – Desene și muzică – o planetă miraculoasă! Spectacol Muzical, Curtea Interioară a Cetăţii
12.00 – Frumoasa şi Bestia – Spectacol Sala Mare a Teatrului Regina Maria
13.00 – Teatrul Szigligeti, Trupa Lilliput – Spectacol Biharia
16.00 – Teatrul Regina Maria – MateMagica – spectacol outdoor, Curtea Interioară a Cetăţii
17.00 – Teatrul Szigligeti, Trupa Lilliput – Spectacol Paprika Jancsi kalandjai / Aventurile lui Vasilache (lb. maghiară) – Strada Republicii (co-organizator: Asociaţia Ovisuli)
17.30 – Filarmonica de Stat Oradea – Desene și muzică – o planetă miraculoasă! Spectacol Muzical, Curtea Interioară a Cetăţii
18.00 – Teatrul Regina Maria – Vrăjitorul din Oz – spectacol Sala Mare a Teatrului Regina Maria.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0