Home » Actualitate, Politică » USL Bihor la prima ieșire comună: de Ziua Oradiei. Dar fără PC (FOTO)

USL Bihor la prima ieșire comună: de Ziua Oradiei. Dar fără PC (FOTO)

Send to YM Friend

Separați doctrinar și din cauza unor mici (sau mari?) neînțelegeri, dar uniți prin dorința de a da jos PDL de la Putere, liberalii și social-democrații au făcut azi dovada că nu pățesc nimic dacă se arată împreună la un eveniment public. USL Bihor a apărut unită cu ocazia omagierii avocatului Aurel Lazăr, fost primar de Oradea, cu ocazia Zilei Municipiului condus acum de Ilie Bolojan. Festivitățile de depunere de coroane au avut loc după ședința solemnă a Consiliului Local Oradea. La manifestările de la casa memorială „Aurel Lazăr” și de la statuia acestuia de pe str. Republicii au luat parte și reprezentanții Instituției Prefectului (Gavrilă Ghilea și Adelina Coste), dar și cei ai partidelor politice. Managerul Muzeului Țării Crișurilor, Aurel Chiriac, a avut ocazia să evoce personalitatea lui tizului său atât de important pentru Oradea și pentru națiunea română, după care s-a trecut la depunerea de coroane și jerbe de flori. Surpriza a fost anunțarea USL Bihor, reprezentanții celor două partide principale componente ale alianței omagiindu-l împreună pe Aurel Lazăr. Au absentat (și de aici) reprezentanții Partidului Conservator, parte a USL. De remarcat că, după ce la Primărie nu avea acest accesoriu asupra lui, Ilie Bolojan a afișat eșarfa tricoloră. Participanții la festivitatea de pe corso au asistat împreună la defilarea gărzii de onoare, care a trecut prin fața lor pe ritmurile fanfarei militare.

Articole similare
Șefii de deconcentrate din Bihor s-ar reorienta spre USL
Se zice că vineri, la doar câteva ore după anunțarea oficială a rezultatului votului din Parlament pe marginea moțiunii de cenzură a USL, bateriile telefoanelor celulare personale ale mai multor directori PDL de servicii deconcentrate ...
Citeşte mai departe
Conducerea PSD Bihor amenință orgolioșii din partid cu dizolvarea organizațiilor
Președintele PSD Bihor, senatorul Ioan Mang (foto), a anunțat posibile măsuri extreme în cazul acelor organizații din teritoriu care vor face ca USL să piardă primării din cauza orgoliilor. Joi, 29 martie, liderul filialei bihorene ...
Citeşte mai departe
USL a anunțat oficial: Cornel Popa la CJ Bihor – Ilie Bolojan la Primăria Oradea
Conducerea Uniunii Social Liberale (USL) a făcut publice azi, 19 martie, candidaturile certe pentru cele mai importante funcții puse în joc la alegerile locale din iunie. Tabelul transmis de centru (și „contrasemnat” de cei doi ...
Citeşte mai departe
Negocieri grele în USL Bihor. Miza: împreună sau separat la alegerile locale?
Negocieri și organizare. Cuvintele de ordine din sânul USL Bihor. Senatorul Ioan Mang, președinte al PSD Bihora declarat joi că discuțiile dintre partidul său și aliații liberali se axează pe felul în care se va ...
Citeşte mai departe
USL Bihor condamnă blocarea în vamă a mărfurilor olandeze
Președinții filialelor județene PNL și PSD Bihor, senatorii Cornel Popa și Ioan Mang, consideră că nu e de bun augur felul în care România răspunde în această perioadă refuzului declarat al Olandei de a vota ...
Citeşte mai departe
Senatorul Popa (PNL): PC e veriga slabă a USL
Președintele PNL Bihor, senatorul Cornel Popa, se teme de comportamentul conservatorilor. Joi, la sediul filialei bihorene a liberalilor, parlamentarul bihorean a precizat că între PSD și PNL nu sunt probleme, dar ar putea interveni o ...
Citeşte mai departe
Bot și Mang bandajează imaginea locală a USL
Deputatul PNL Octavian Bot a anunțat azi (9 septembrie) că s-a înțeles cu vecinul săul de palier, senatorul PSD Ioan Mang, să apară împreună în fața jurnaliștilor și a cetățenilor de câte ori este posibil. ...
Citeşte mai departe
Szabo Odon: Nu ne convin frecușurile dintre PSD și PNL
Președintele executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon (foto), este unul dintre puținii politicieni care nu se prefac că nu observă că USL Bihor nu prea funcționează. Liderul grupului UDMR din Consiliul Județean (CJ) spune că ...
Citeşte mai departe
Șefii de deconcentrate din Bihor s-ar reorienta spre USL
Conducerea PSD Bihor amenință orgolioșii din partid cu dizolvarea organizațiilor
USL a anunțat oficial: Cornel Popa la CJ Bihor –
Negocieri grele în USL Bihor. Miza: împreună sau separat la
USL Bihor condamnă blocarea în vamă a mărfurilor olandeze
Senatorul Popa (PNL): PC e veriga slabă a USL
Bot și Mang bandajează imaginea locală a USL
Szabo Odon: Nu ne convin frecușurile dintre PSD și PNL
[fbcomments]
© 2012 BihorStiri.ro · RSS · Creat de Emil Trifa · Gazduit de Claus Web