Actualizat martie 29th, 2024 12:14 AM
mart. 05, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1263 vizualizari
Satul Boiu din comuna Ciumeghiu a fost scena unei descoperiri macabre. Aseară (4 martie), în jurul orei 22, pompierii din Salonta au fost nevoiți să intervină pentru degajarea unei persoane din interiorul unei fântâni (foto – FAN). Potrivit cpt. Cristian Herțe, purtător de cuvânt al ISU „Crișana”, victima era căzută într-o fântână cu diametrul de circa un metru, iar adâncimea la care se găsea corpul era de aproape 5 metri. „Pentru degajarea persoanei decedate, un tânăr în vârstă de 19 ani, s-a acţionat cu mijloacele din dotare, reuşindu-se în scurt timp extragerea acesteia la suprafaţă”, spune reprezentantul pompierilor bihoreni. Potrivit procedurilor, trupul neînsufleţit a fost predat organelor abilitate în vederea stabilirii identității sale, dar și pentru a se clarifica circumstanțele în care tânărul a murit.
mart. 23, 2024 0
feb. 29, 2024 0
feb. 27, 2024 0
ian. 10, 2024 0
mart. 29, 2024 Comentariile sunt închise pentru CSM CSU Oradea joacă acasă cu Dinamo, în penultima etapă din TOP 10 Liga Naţională
mart. 28, 2024 0
mart. 28, 2024 0
mart. 28, 2024 0