Home » Actualitate, Editorial » Orădeni, să dârdâiți bine! Domnilor de la CET, DEMISIA!

Orădeni, să dârdâiți bine! Domnilor de la CET, DEMISIA!

Send to YM Friend

Inițial, m-am gândit să public numărul de celular al șefului de la termoficare, Daniel Țigan, pentru ca orice cititor să îi poată face o seară plăcută. Sunt băiat gigel și am renunțat.
Oricât de înțelegător ai vrea să fii și oricât de tolerant ești de felul tău, modul în care unele servicii publice au funcționat în Oradea în ultimele zile te face să devii rău. De parcă nu ar fi fost de ajuns că RER a fost îngenuncheat de căderile de zăpadă, la -15 grade Celsius în permanență a dat din nou chix și sistemul de termoficare. În timp ce reprezentanților Primăriei aproape că le convine situația pentru a putea arăta cât de importantă este modernizarea CET și trecerea lui pe gaz (deși sursa de energie nu are nimic de a face cu oprirea furnizării căldurii), cetățenii dârdâie în case. De peste 24 de ore! Acei cetățeni cărora aceeași Primărie nu le dă voie să se debranșeze și cărora, de două ori într-un an de zile, le-a majorat factura de încălzire. Mulțumim pentru nimic!
Azi (9 februarie), la două zile de la observarea problemei de la punctul termic 611 – care a generat glaciuțiunea în toate locuințele din Oradea – informațiile mai mult nu au venit de la Electrocentrale. Dispecerul care era de serviciu la prânz spunea că reparația e terminată și se dă drumul la agentul termic. După câteva ore, caloriferele au rămas la fel de reci. De aproape două zile, în Oradea cuprinsă de gerul năprasnic (municipiu în vestul României, în Uniunea Europeană, anul 2012!), în casele lor, oamenii sunt îmbrăcați de parcă ar fi într-o expediție la Polul Sud, își înfofolesc copiii și bătrânii de parcă ar fi venit epoca de gheață și mănâncă ultra condimentat pentru a se încălzi. Pentru că, deși au calorifere și sunt abonați la CET, nu au încălzire. Pentru că la un anumit punct termic este o problemă, iar asta lasă în frig tot orașul Revoltător!
Înainte de ședința de Consiliu Local de azi, directorul de termoficare a declarat în fața presei că s-a început umplerea și că cel târziu la noapte se va simți căldură în casele orădenilor. Nu este exclus ca acea căldură despre care vorbește Țigan să fie doar cea degajată de soții/amanții care fac sex și nu cea de la calorifere. De ce? pentru ca, la ora 19, dispecerul de serviciu a spus altceva: „încă nu suntem la parametrii care să ne permită pornirea încălzirii”.
Cred, însă, că orădenii au ajuns la parametrii la care pot exclama fără exagerare: Demisia responsabililor de la CET!

Articole similare
7 puncte termice + Spitalul Județean rămân miercuri fără apă caldă și încălzire
Miercuri, 28 martie, din cauza unor reparații la Magistrala nr. 1 de termoficare, Electrocentrale Oradea va întrerupe (începând cu ora 8 dimineața), furnizarea de căldură şi apă caldă de la punctele termice 204, 206, 210, ...
Citeşte mai departe
Avarie termică în Nufărul I: 10 blocuri sunt fără încălzire!
Joi, 22 martie, Electrocentrale Oradea a oprit furnizarea agentului termic pentru încălzire către un șir de blocuri din zona Nufărul. Potrivit unor informații primite în cursul serii, este vorba despre imobilele PB7, 9, 11, 13, ...
Citeşte mai departe
Malul drept al Crișului și Sânmartinul rămân fără căldură și apă caldă până miercuri!
O avarie de pe Magistrala 4 de termoficare, depistată în cursul serii de luni, 19 martie, provoacă un nou disconfort major pentru clienții din Oradea și din Sânmartin ai Electrocentrale. Cum vremea s-a încălzit, cea ...
Citeşte mai departe
Bolojan: CET-ul pe gaz e singura variantă aplicabilă!
Cei care s-ar mai fi așteptat ca Municipalitatea să renunțe la proiectul de retehnologizare pe gaz a CET Oradea trebuie să se resemneze. Tăvălugul a pornit, nu poate fi oprit și nici nu se dorește ...
Citeşte mai departe
Fără căldură în zona Pța Ferdinand – str. Ady Endre – str. Roman Ciorogariu
O nouă avarie în sistemul centralizat de încălzire din Oradea lasă azi, 22 februarie, sute de case fără confort termic. Noroc că vremea e ceva mai blândă! Electrocentrale Oradea a informat în cursul dimineții că ...
Citeşte mai departe
Centrul Oradiei e din nou fără încălzire, iar pe Iza nu este apă caldă
Probabil crezând că încălzirea ușoară a vremii face inutilă furnizarea în condiții normale a agentului termic pentru caloriferele clienților, Electrocentrale Oradea a oprit din nou furnizarea căldurii în zona centrală a municipiului. Fără vreo avertizare ...
Citeşte mai departe
Au dat drumul la căldură. Cursuri suspendate din cauza frigului
Sistemul de termoficare local și-a revenit atât de bine, încât încă două școli s-au alăturat grupului de 4 de ieri în care cursurile au fost suspendate din cauza frigului din case. Potrivit noilor informații venite ...
Citeşte mai departe
CET se scuză: Sistemul nu este proiectat pentru frigul actual de la Oradea
Electrocentrale Oradea capitulează! După ce, aseară, a fost reluată furnizarea încălzirii centrale - dar aceasta lasă de dorit în multe zone ale municipiului - conducerea furnizorului de apă caldă și energie termică a transmis vineri ...
Citeşte mai departe
7 puncte termice + Spitalul Județean rămân miercuri fără apă
Avarie termică în Nufărul I: 10 blocuri sunt fără încălzire!
Malul drept al Crișului și Sânmartinul rămân fără căldură și
Bolojan: CET-ul pe gaz e singura variantă aplicabilă!
Fără căldură în zona Pța Ferdinand – str. Ady Endre
Centrul Oradiei e din nou fără încălzire, iar pe Iza
Au dat drumul la căldură. Cursuri suspendate din cauza frigului
CET se scuză: Sistemul nu este proiectat pentru frigul actual
[fbcomments]
© 2012 BihorStiri.ro · RSS · Creat de Emil Trifa · Gazduit de Claus Web