Home » Sănătate » Medicii de familie plătiți cu 12,8 lei/oră în centrele de permanență

Medicii de familie plătiți cu 12,8 lei/oră în centrele de permanență

Send to YM Friend

De la 1 iunie, acei doctori de familie care vor face gărzi în cadrul centrelor de permanență vor fi plătiți cu 12,8 lei/oră, indiferent de gradul profesional pe care îl au. Sumă despre care Ministerul Sănătății (MS) spune pe portalul oficial că este o sumă majorată. Așa și este: cu 2,8 lei/oră. MS informează că tariful va fi calculat în funcţie de salariul negociat indiferent dacă aceştia se află în contract cu casele de asigurări sau sunt angajaţi numai în serviciul de gardă, dar nu poate fi mai mic de 8 lei/h. În plus, potrivit site-ului ministerial, în cazul centrelor de permanenţă care sunt organizate în cabinetele medicilor de familie, aceştia vor primi încă 6,4 lei/h. Pentru 2011, bugetul MS prevede 21 milioane lei pentru funcţionarea centrelor de permanenţă. Pe lângă cele 88 deja existente, se dorește înfiinţarea a încă 60 de astfel de unităţi.

Articole similare
Restricții pentru farmaciști. Alte pedepse pentru medicii de familie
Ministerul Sănătății (MS) a anunțat că se operează modificări în ceea ce privește Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru 2011 și 2012. O prevedere nouă va ...
Citeşte mai departe
Dr. Florian Bodog numit secretar de stat la Ministerul Sănătății!
După doi miniștri consecutivi, Bihorul rămâne cu reprezentant la nivel înalt și la Ministerul Sănătății (MS). Premierul Victor Ponta a semnat azi (21 mai) decizia de numire în această funcție a medicului orădean Florian Bodog ...
Citeşte mai departe
Românii ar putea plăti taxă pe bere și pe mâncarea „rapidă”
Noua Lege a Sănătății va conține și prevederi legate de taxarea produselor fast-food și de cea a berii cu alcool. Informația a fost confirmată azi (17 mai) de ministrul de resort, Vasile Cepoi. Legea este ...
Citeşte mai departe
Managerul Carp ar putea pleca la Ministerul Sănătății
După Marcel Boloș, numit deja în mod oficial secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (condus de Eduard Hellvig), Municipiul Oradea ar mai putea furniza (cel puțin) o persoană pentru o funcție similară. ...
Citeşte mai departe
Începe să curgă „sânge”: Cseke sugerează că Centrul Oncologic e obstrucționat de administrația Bolojan
Se anunță o campanie electorală cu scântei, deși mai toți candidații susțin că își doresc dialog, etalarea proiectelor și nu atacuri mai mult sau mai puțin sub centură. Marți, 1 mai, în cadrul unei declarații ...
Citeşte mai departe
Cseke l-a închis, Justiția îl redeschide: Spitalul din Ștei din nou în „pâine”
Curtea de Apel Oradea a admis ieri (24 aprilie), cererea de anulare a Hotărârii de Guvern care închidea, practic, zeci de unități sanitare cu paturi din țară, inclusiv Spitalul din Ștei. Primăria orașului bihorean a ...
Citeşte mai departe
Rezidențiat în 20 mai. Înscrierile încep în 17 aprilie!
Așa cum vă anunțam în urmă cu câteva săptămâni (link), Ministerul Sănătății (MS) a decis ca, în mod excepțional, să organizeze o sesiune intermediară de Rezidențiat în acest an. Motivul: destul de multe locuri scoase ...
Citeşte mai departe
Ministrul Ritli face Rezidențiat intermediar în luna mai
Ministrul Sănătății, Ritli Ladislau, a anunțat azi (27 martie) că urmează ca, în acest an, absolvenții de Medicină să aibă o șansă în plus în ceea ce privește Rezidențiatul. Deoarece, la ediția din 20 noiembrie ...
Citeşte mai departe
Restricții pentru farmaciști. Alte pedepse pentru medicii de familie
Dr. Florian Bodog numit secretar de stat la Ministerul Sănătății!
Românii ar putea plăti taxă pe bere și pe mâncarea
Managerul Carp ar putea pleca la Ministerul Sănătății
Începe să curgă „sânge”: Cseke sugerează că Centrul Oncologic e
Cseke l-a închis, Justiția îl redeschide: Spitalul din Ștei din
Rezidențiat în 20 mai. Înscrierile încep în 17 aprilie!
Ministrul Ritli face Rezidențiat intermediar în luna mai
[fbcomments]
© 2012 BihorStiri.ro · RSS · Creat de Emil Trifa · Gazduit de Claus Web