Home » Actualitate » Huszar Istvan (președinte de ședință): Stimați colegi, luăm o pauză?!

Huszar Istvan (președinte de ședință): Stimați colegi, luăm o pauză?!

Send to YM Friend

huszar1Bilă neagră pentru plenul Consiliului Local Oradea, reunit miercuri, 23 februarie. I-a durut în șpiț de ședința pentru care au primit și indemnizațiile de rigoare. Excepție de la critică fac consilierii cu rol de viceprimar (Biro Rozalia și Gheorghe Carp) și consilierul-președinte de ședință (Huszar Istvan). Cei trei, spre deosebire de colegii lor aleși de cetățeni pentru a vota cu atenție diverse proiecte spre binele comunității, au fost atenți și au manifestat interes pentru cele întâmplate în sala „Traian Moșoiu”. Consilierul Huszar (foto) a fost nevoit să își apostrofeze în mai multe rânduri colegii de la masa ovală deoarece aceștia se comportau cam ca la piață, discutând între ei, hilizindu-se și neștiind, uneori, nici pentru ce anume au ridicat mâna: pentru, contra sau abținere. „Stimați colegi, luăm o pauză?!”, s-a văzut nevoit să întrebe de două ori președintele de ședință Huszar Istvan. Evident, de frica unei prelungiri a întrunirii, consilierii locali ai orădenilor și-au revenit și au epuizat rapid ordinea de zi.
Articole similare
Hyundai mai frumos decât BMW? Da, se poate! E noua generație Santa Fe (FOTO)
Hyundai a presentat imaginile oficiale cu viitoarea generație Santa Fe 2012. În Europa acesta se va numi ix45, iar pe continentul american își va păstra numele de best seller. În ton cu noua linie de ...
Citeşte mai departe
Partida dintre Lucian Bute şi Brian Magee s-a desfăşurta la Bell Centre din Montreal. Românul a intrat în ring pe melodia cântată de formaţia U2, “Where the streets have no name”, iar adversarul său a ...
Citeşte mai departe
Primăria Oradea scoate la lumină harta de zgomot
Cerință europeană, harta de zgomot a Municipiului Oradea este aproape gata și aproape pregătită pentru a fi arătată publicului. Vineri, 23 martie, începând cu ora 16, Direcția Tehnică din cadrul Primăriei va organiza o prezentare ...
Citeşte mai departe
Bicicliștii au plantat pomi de-a lungul pistei din Episcopia
În ziua în care evenimentele bicicliste marchează peisajul din Municipiul Oradea, Asociația Pro Bikers s-a evidențiat printr-un bonus de activitate. Cu câteva ore înainte de ediția de primăvară a Critical Mass, participanții la acțiunea din ...
Citeşte mai departe
Temperaturi în scădere: minime negative în timpul nopții
Începutul de săptămână vine cu vești proaste pentru orădenii care sperau că a vine vara mai devreme. Metereologii au emis avertizări pentru vânt puternic în 8 județe din România. Chiar dacă Bihorul nu se află ...
Citeşte mai departe
Locuințe orădene asigurate în număr tot mai mic
La capitolul asigurării obligatorii a imobilului în Oradea situaţia este dramatică. Dacă acum patru luni aveam circa 8.000 de locuinţe asigurate, la ora actuală avem doar 7.000. Aşa cum explică directorul adjunct al Direcţiei Economice din ...
Citeşte mai departe
Liviu Vârciu pune femeile la respect!
Actorul Liviu Vârciu se răsfaţă din plin. După o noapte fierbinte cu una morena, femeie face totul. Adică, după ce a făcut totul în pat, acum femeia trebuie să se ocupe şi de treburile casnice, ...
Citeşte mai departe
UPDATE Accident oribil pe Nufărului (FOTO)
În această noapte în jurul orei zero a avut loc un grav accident de circulație pe strada Nufărului, la capătul spre Selgros. Din imaginile surprinse în exclusivitate la fața locului reiese că au fost implicate ...
Citeşte mai departe
Hyundai mai frumos decât BMW? Da, se poate! E noua
Bute a trecut şi de al şaptelea val
Primăria Oradea scoate la lumină harta de zgomot
Bicicliștii au plantat pomi de-a lungul pistei din Episcopia
Temperaturi în scădere: minime negative în timpul nopții
Locuințe orădene asigurate în număr tot mai mic
Liviu Vârciu pune femeile la respect!
UPDATE Accident oribil pe Nufărului (FOTO)
[fbcomments]
© 2012 BihorStiri.ro · RSS · Creat de Emil Trifa · Gazduit de Claus Web