Seremi și-a prezentat echipa încă de acum aproape 2 săptămâni, când, provocat de anunțarea candidaturii lui Radu Pentie, a ieșit în fața presei și a vorbit despre oamenii cu care va dori să facă treabă în PDL Bihor. Principalii pioni în „jocul” pe care, de aseară, îl conduce Ștefan Seremi, conform voturilor, sunt: primarii Ioan Bota (de Rieni) și Ioan Mărcuș (de Sântandrei – prezentat de Vasile Blaga drept unul dintre cei mai buni edili-șef de comună din România) – prim-vicepreședinți, Traian Abrudan, director APIA Bihor (și fost primar de Aleșd) – secretar general și secretarii general adjuncți Adelina Coste (venită din PLD, actuala șefă a Cancelariei Prefectului de Bihor) și Cristian Ile (directorul RAR Bihor și consilier local de Oradea). Reamintim că vineri seara, la Casa de Cultură a Sindicatelor, în cadrul Consiliului de Coordonare Județean, pedeliștii bihoreni și-au ales noua conducere. La eveniment au fost prezenți, printre alții, secretarul general Vasile Blaga (senator de București) și ministrul Administrației și Internelor, Traian Igaș. Recitiți cele scrise despre evenimentul politic accesând acest link.