Ministrul a declarat în cadrul unei conferințe de presă că banii dirijați spre Beiuș vor fi consumați fără probleme, dar și că „este loc de și mai bine”. Numai pentru dotări, MS a alocat unității sanitare din Beiuș 4 miliarde lei vechi. Sâmbătă, 13 noiembrie, oficialitățile locale și ministrul și-au făcut obișnuitul deja tur de forță pe la principalele două spitale din Oradea. Pentru început, suita a descins la Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu”, un punct forte al investițiilor girate financiar de MS și de Consiliul Local. Cseke Attila a putut vedea cum arată secția de Nefrologie, proaspăt inaugurată după refacerea din fonduri ministeriale, dar udemeristul a fost plimbat și pe celelalte etaje unde se derulează diverse lucrări de reabilitare și modernizare. După cum a declarat ministrul, dar și primarul Ilie Bolojan, în luna februarie s-ar putea realiza mutarea parțială a secției de oncologie, de la Staționarul 2 al Spitalului Județean. În rest, cea mai mare lucrare și investiție este cea aferentă Centrului Oncologic pentru care va fi construit și un nou corp de clădire, pe teritoriul fostului Spital de Copii din Rogerius. Potrivit lui Cseke Attila, lucrările par în grafic, proiectul oncologic de la Oradea fiind unul considerat extrem de important pentru șeful de la Sănătate. La Spitalul Județean, ministrul a tăiat panglica nou refăcutei secții de Ortopedie, parcurgând apoi zona în tandem cu dr. Călin Hozan, director medical al unității. Alte lucrări inspectate de ministrul bihorean au fost cele de la Cardiologie și de la Chirurgie. Conform celor declarate ulterior de demnitar, la acest spital va mai fi nevoie de lucrări de reabilitare a trei etaje. Oprirea de la Județean s-a lăsat și cu o întrevedere cu ușile închise între Cseke și șefii de secție de la cel mai mare spital din Bihor, care este în prag de a trece sub administrarea Municipalității orădene. Ministrul spune că le-a cerut acestora să pregătească proiecte în vederea finanțării, dar să nu se înhame la chestiuni noi înainte să finalizeze proiecte aflate deja în derulare. De asemenea, tânărul membru al Guvernului României a solicitat o listă de priorități de la șefii din Spitalul Județean, vizând dotările cu aparatură, aspect în care MS pare să dorească să se implice și în anul 2011. Accesați galeria foto atașată pentru a vedea pe unde a umblat Cseke Attila prin Spitalul Județean.